Istoric
Sindicatul Învățământului „Spiru Haret” Dolj, este exponentul celui mai vechi sindicat post-decembrist din învățământul doljean. Anul 1990 a reprezentat anul de referință, când la nivelul județului nostru a luat ființă o organizație sindicală formată, la momentul respectiv doar din personal didactic de predare din învățământul primar și preșcolar în principal, organizație numită atunci SIP, „Sindicatul Învățământului Preuniversitar” Dolj. Poate mulți v-ați întrebat de unde vine această denumire, găsindu- se și azi în unele înscrisuri, chiar în adresa de web a site-ului nostru, sipdj.ro.
Dumitru Gherghina, un brav coleg cu inițiativă și cu mari idealuri, învățător la Liceul Pedagogic Craiova, a reușit să pună bazele mișcării sindicale în județul nostru chiar în anul 1990, obținând persoana juridică în baza sentinței civile nr. 31 din 22.02.1990, la Judecătoria Craiova. Parcursul domnului învățător nu a fost lung. Ca urmare a disputelor cu autoritățile școlare din anii tulburi de atunci, domnul Dumitru Gherghina s-a retras din funcția de președinte la numai doi ani și îmi vin în minte zicerile scriitorului Vasile Ghica: „Scopul educației este transferul de flacără”.
Începând cu anul 1992 idealurile și speranțele colegilor noștri au fost purtate pe mai departe de doi profesori, domnul Dumitru Chilom și domnul Ion Bebe Cepoi.
Primul dintre cei doi, prof. Dumitru Chilom, a preluat conducerea ,,SIP” Dolj, până în anul 2003, când, la împlinirea vârstei de 62 de ani, domnia sa, prin pensionare, a predat ștafeta. „SIP” Dolj s-a confundat de multe ori atunci cu numele colegului nostru, iar sub conducerea dlui Dumitru Chilom, încă de la începuturi, ,,SIP” Dolj a reprezentat un număr de cca 7000 de membri, dintr-un total de peste 10000 de salariați din sistemul de învățământ doljean. Ulterior, numărul membrilor de sindicat a scăzut, în special pe fondul reducerii continue a numărului de salariați din învățământ.
Conducerea sindicatului a fost asigurată pe mai departe de domnul Ion Bebe Cepoi, până în anul 2009, când, ca și predecesorul său, la împlinirea vârstei de pensionare a predat ștafeta cu peste 5000 de membri. Domnul Constantin Lungulescu a preluat atunci conducerea organizației noastre până în toamna anului 2019.
Anul 1998 a reprezentat un nou moment de cotitură pentru sindicatul nostru. Ca urmare a disensiunilor și a puternicelor divergențelor de opinie, „SIP” Dolj a făcut un mare pas spre un sindicat curat, puternic, transparent, un sindicat devotat oamenilor și anume FSII „Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Independente din Învăţământ „Spiru Haret”, federație înființată în 1995 la Brăila, sub conducerea domnului Corneliu Gh. Caranica, președinte până în anul 2001, când, din păcate, domnia sa a decedat.
Domnul profesor Dumitru Chilom a rămas un nume de rezonanță în istoria noastră sindicală, colegul nostru preluând și destinele federației la nivel național, FSII „Spiru Haret”, deținând funcția de președinte între anii 2001 – 2003, fiind apreciat cu o diplomă de excelență acordată atunci de ministrul Educației, Alexandru Athanasiu.
,,(…) școala și educația au rămas la periferia intereselor naționale, iar consecințele și pericolul pentru națiunea română se traduc prin creșterea anuală a numărului de analfabeți , exodul tinerelor noastre valori intelectuale în alte țări ale lumii, unde li se oferă condiții de afirmare…, prin dezinteresul absolvenților instituțiilor de învățământ superior pentru meseria de dascăl, pe care refuză categoric să o îmbrățișeze, căutând locuri de muncă în alte sectoare care să le asigure o existență decentă. Ca un paradox sau ca un blestem, în majoritatea acestor ani, destinele țării au fost în mâinile unor profesori! În lipsă de răspunsuri, ne întrebăm retoric, ce au făcut aceștia pentru școala care i-a format, pentru breasla din care s-au ridicat?”
Dumitru Chilom (Revista „ARGUMENT” serie nouă, anul I, nr. 1, octombrie 2001).
După pensionarea colegului nostru, Federația a fost reprezentată din 2003 și până în 2012 de domnul prof. Gheorghe Izvoranu, când acesta și-a încheiat cariera didactică. Din 2012 și în prezent, președinte al federației noastre este domnul profesor Marius Ovidiu Nistor.
FSII „Spiru Haret” a fuzionat în 2013 cu FEN, purtând de atunci denumirea de astăzi, FSE „Spiru Haret”, federație care a devenit și mai puternică, dar și mai numeroasă prin aderarea în teritoriu a marii majorități a membrilor de sindicat ai FEN la FSII „Spiru Haret”.