La sfârșitul anului 2020, putem spune că acest an a fost unul al provocărilor, un an istoric, un an în care am fost nevoiți cu toții să ne confruntăm cu o situație fără precedent, iar educația nu a fost nici ea ocolită, fiind afectată chiar din plin. Suspendarea cursurilor și trecerea în on-line a venit
Este 1 septembrie, este toamnă!Noul an școlar a început. Indiferent de ce scenariu se va aplica, stimați colegi, va fi greu, foarte greu. De ce? Pentru că suntem în linia întâi, dar mai ales pentru că sunt multe necunoscute, neajunsuri, nu știm cum vor evolua lucrurile. Va trebui să avem mare grijă de noi, de
ORDIN nr. 1.456 din 25 august 2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor – MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 28 august 2020
ORDIN nr. 4.325 din 22 mai 2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.087/2019 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2020-2021;
În atenția directorilor unităților de învățământ – depunerea cererilor pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare în anul 2020; HG 225/2020 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004;