Investiți dragoste în cei ce înseamnă viitorul, elevi, profesori, personal din învățământ!

Mâine este 1 septembrie. Oficial, această dată, reprezintă debutul în noul an școlar 2021-2022.

Pentru copii și elevi vacanța continuă, aceasta reprezentând o nemărginită bucurie, chiar dacă nici pentru ei sunetul clopoțelului nu este prea departe!

După o vară fierbinte și plină de activități, așa cum ne-am obișnuit de ani și ani, iată că începem să desfășurăm procesele specifice unui nou an școlar. Pentru mulți, vara a însemnat o înlănțuire de activități obligatorii pentru buna organizare și desfășurare a întregului sistem de învățământ preuniversitar.

Tot anul școlar trecut a fost un an istoric. Fiecare dintre noi a contribuit cât a putut de mult la procesul de învățământ în condițiile impuse de pandemie. Pentru optima funcționare a procesului instructiv-educativ am depus eforturi duble, chiar triple, ne-am adaptat din mers, a trebuit să ne reinventăm pentru a ține pasul cu cerințele impuse în starea de alertă.

Din punct de vedere al aprecierii, am vrea să spunem că toate lucrurile au mers bine. Că am primit în domeniul salarial ce ni se cuvenea prin lege încă din 2017, având în vedere și poziționarea noastră în subsolul grilei de salarizare, că voucherele de vacanță s-au acordat ca o recompensă pentru întreaga activitate de peste an, că sporul pentru condiții vătămătoare s-a acordat și în sectorul nostru așa cum se acordă în toate celelalte sectoare bugetare, că ni s-au oferit garanții pe viitor referitoare la alocarea drepturilor ce ni se cuvin prin Legea salarizării sau că PIB –ul pentru educație va fi cel din Legea 1/2011 etc.

Dar nu, nu putem să afirmăm că acestea s-au întâmplat. Nu putem să ne facem că nu vedem și faptul că nu ni s-au asigurat, conform legii, nici dispozitive – laptop sau tableta, conectate la internet pentru a putea participa la activitățile de predare on line și a trebuit ca fiecare dintre noi să ne preocupăm, din bani personali, de acest aspect esențial, că ne-am perfecționat singuri pentru cerințele platformelor dedicate predării on line, că am suportat toate cheltuielile ce decurg din întreg procesul de predare on line din propria locuință, că a trebuit singuri să ne adaptăm programa școlară pentru această nouă formă de predare, că a trebuit să facem față mult contestatei forme hibride de predare, că a trebuit să desfășurăm activități suplimentare la nivelul unităților pentru a asigura un climat sigur din punct de vedere al securității la sănătate a copiilor, etc.

Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că un profesor debutant, dacă ne referim doar la această categorie, are în acest moment un salariu de doar 2.300 de lei pe lună. Mulți colegi, nevoiți fiind, se concentrează pe meditații sau alte activități part time, O chirie minimă pentru o garsonieră îl lasă pe acest tânăr cu jumătate sau chiar un sfert din salariu. Prin urmare, cine poate să aibă un trai decent cu 1.000 de lei pe lună, bani din care mai are de plătit și facturile utilităților, haine, cărți, cursuri de perfecționare? Chiar și în aceste condiții de umilire salarială, majorarea care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020, a fost “sărită” și anul acesta!

Oamenii din învățământ sunt revoltați – pe bună dreptate – pentru că văd că realitatea nu are nicio legătură cu declarațiile de bună stare reclamată prin „consistenta” creștere economică. Când merg la piață sau când își plătesc utilitățile, constată că ceea ce afirmă șeful Executivului nu este decât o diversiune/ lipsă de documentare/ tratare cu dispreț a acestora/ etc.

Și elevii au observat o lipsă de respect față de activitatea cadrelor didactice și au solicitat compensații materiale optime, direct proporționale cu munca pe care o depun profesorii, pentru a lucra într-un mod eficient.

Practic, majorările salariale acordate în ultimii doi ani cadrelor didactice au fost anihilate de inflația recunoscută oficial de Banca Națională a României și de creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități.

Singura creștere reală a fost determinată de un ordin din luna iunie, venit ca urmare a proceselor câștigate în instanțele de judecată, corelând cinci drepturi salariale cu Legea salarizării.

Cred că investiția în educație plătește cea mai bună dobândă! Fără o resursă umană bine motivată și fără o infrastructură de școală europeană, atractivă vor întârzia să apară și performanțele, dar și interesul elevilor pentru școală. Riscul va fi ca într-un viitor apropiat să nu mai existe resursă umană calificată în multe unități de învățământ!

Sub aceste auspicii începe noul an școlar, al nemulțumirilor, al așteptărilor privind respectul, aprecierea și motivarea față de cei care an de an iau în primire cea mai de preț, cea mai mare bogăție a unui stat, copiii!

Trebuie să rămânem fideli crezului exprimat de Spiru Haret cu mai bine de 100 de ani în urmă: școala românească trebuie să fie iubită și respectată, iar cei ce-și dedică viața școlii trebuie să fie recunoscuți și apreciați pe măsura efortului lor, pentru că ei reprezintă acea forță socială îndreptată împotriva ignoranței și decăderii societății sub toate formele ei!

Transmit un gând bun tuturor colegilor noștri și sunt convins că eforturile organizatorice depuse acum la început de an vor fi maxime, ca de fiecare dată, pentru ca totul să decurgă foarte bine. Vă mulțumesc pentru dedicarea și abnegația de care dati dovadă în pregătirea tinerei generații!

Vă doresc un an școlar de succes, cu multe împliniri și bună înțelegere, cu sănătate și rezultate deosebite!

Uniți suntem puternici!

Nicu Cotescu,
Președinte S.I. „Spiru Haret” Dolj

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *